Ţigară

Privesc în noapte a mea ultimă ţigară …

Şi văd în ea parcă opusul unei lumânări de ceară

Cu fumul rânced ce se pierde aiurea în seară

Precum un ajutor strigat aiurea al unui suflet ce se vrea afară

O vreme i-am spus pas dar de la capăt am luat-o iară

Nu-mi oferă nimic ba chiar din contra încet mă omoară

Dar e ceva legat de ea atât de frumos că mă înfioară

Acel foc acel fum acel scrum

Să vă pot descrie aş vrea dar nu ştiu cum

Probabil îmi e frică să nu descriu un alt lucru comun

De ce fumez de ce acum scriu ce în gând spun

Poate ea e prietenul ultim când alţii mă văd nebun

Sau poate îmi place să mă mint că sunt boem şi bun 

Cînd puterea demult nu mai măsoară intelect s-au ani
Ci doar credite bancare sau diferte forme de bani

Te mai întrebi tu simplu muritor de ce oare
Eşti al nimănui lăsat mereu cu ochii în soare
Iar pentru aproape nimic te înfundă-n închisoare
De ce să mai ţii seama de-a lor legi şi de onoare

Cînd ei sunt de orice în stare şi legea-i oarbă numai pentru ei
Legea sunt ei şi doar ei pot avea purtări de preaînalţi derbedei
Respectul sau cinstea ... adevărul sunt acte de neestimată slăbiciune
Iar tu... tu nu ai voie să nu fii om desi el e un animal cu tine

Şi-ar vrea să progresezi nimic de spus dar totul să înceapă de la sine
Tot lui să îi mulţumeşti dacă prin absurd ai reuşi s-o duci ceva mai bine